V-aţi întrebat vreodată de ce pomii fructiferi au trunchiurile albe?
Pe măsură ce primăvara se apropie și temperaturile cresc, începe plantarea de copaci noi. Este posibil să observați copaci noi și vechi, deopotrivă, cu trunchiuri albe strălucitoare. Răspunsul este că sunt daţi cu var. De fapt cu un amestec format din var hidratat, apă și sare (sau var şi apă) care se aplică la baza pomilor fructiferi.
De ce ne văruim copacii?
În primul rând, varul este un dezinfectant puternic şi ajută la eliminarea dăunătorilor şi ouălor acestora. Chiar şi pentru copacii bătrâni, văruirea este un tratament care îi ajută să rămână sănătoşi mai mult timp.
În al doilea rând pe măsură ce soarele începe să capete putere și temperaturile cresc, crește şi temperatura țesuturilor moi ale scoarței copacului, ceea ce ar putea dăuna copacului. Un pom fructifer care este afectat de creșterea temperaturilor poate să nu producă o recoltă bună; arborele poate chiar să moară. Văruirea trunchiului unui pom fructifer ajută la devierea soarelui și la menținerea temperaturii bazale a pomului. În plus, previne deshidratarea și arsurile solare.
Când trebuie aplicat varul?
Dacă plantaţi un nou copac, în special unul fructifer, este musai să îl daţi cu var. Pomii citrici sunt mai susceptibili la arsurile solare. De asemenea, dacă aţi toaletat un copac şi acesta are trunchiul expus la soare, este indicat să îl daţi cu var. Puteţi da toţi pomii fructiferi cu var pentru a-i ajuta să se pregătească pentru creşterea temperaturilor sau pentru a-i pregăti mai bine pentru iarnă.
Văruirea se face primăvara foarte devreme sau toamna târziu. Văruirea trebuie să aibă loc într-o zi însorită, când temperatura este peste 10 grade Celsius. Acest lucru va permite varului să se usuce rapid și să provoace daune minime copacului.
Văruirea se face simplu: .începeți de jos și vopsiți tot în jurul trunchiului până când ajungeți la 50 cm înălțime. Acum pomii fructiferi sunt protejaşi de deshidratare și arsuri solare!