Putem scoate plantele de interior afară?

Răspunsul scurt este da, răspunsul mai lung este susţinut de câteva argumente.

În primul rând plantele nu au fost niciodată menite să trăiască în interior. Plantele au nevoie de lumină şi apă pentru a trăi, condiţii regăsite în general în aer liber.

Există o serie de plante pe care le numim „de interior” nu pentru că au fost create pentru a creşte în interior, ci pentru că au nevoie de condiţii de temperatură (constantă şi ridicată) pe care nu le pot avea în mediul temperat european.

Dar poate că v-aţi pus întrebarea, ca şi mulţi alţi grădinari, dacă puteţi scoate vara plantele afară.

Ei bine, scoaterea plantelor în afara este o modalitate excelentă de a rezolva o mulțime de probleme. În primul rând, lăsaţi natura să se ocupe de îngrijirea lor şi o va face cu mare succes! Nu va mai trebui să fiţi extrem de atenţi să nu udaţi mobila sau parchetul şi le veţi putea uda cu furtunul ca pe celelalte plante. Vor fi extrem de mulţumite, mai ales că le veţi uda şi frunzele, lucru pe care nu l-au simţit decât rareori!

Apoi aerul curat de afară şi lumina soarelui va stimula creşterea rădăcinilor şi tulpinilor, acestea devenind mai puternice, mai sănătoase şi mai puţin susceptibile de a fi atacate de boli sau dăunători.

Atenţie însă, nu expuneţi plantele de interior, iubitoare de umbră, într-un loc luminos pentru că vor suferi sau pot chiar muri. De asemenea, atenţie la temperaturile de noapte şi să le băgaţi înapoi în casă când devine prea rece.

La ce să fiţi atenţi:

Să nu scoateţi afară plantele cu rădăcinile revărsate din ghiveci. Dacă rădăcinile sunt înghesuite în ghiveci, atunci când le veţi scoate afară, vor avea tendinţa să se usuce rapid. Cel mai bine este să replantaţi în ghivece mai mari. Alegeţi ghivece în care plantele se simt bine, dar nu se „pierd” în mijlocul ghivecelor.

Nu scoateţi plante într-o zi luminoasă și însorită. Aceasta este o regulă cardinală și ruperea ei se va termina întotdeauna prost. Chiar dacă creșteți planta respectivă într-o fereastră însorită, orientată spre sud, nu este același lucru. Plantele se pot arde la soare, la fel ca tine. Și vor fi torturate de-a dreptul dacă primele lor zile vor fi însorite. Chiar și plantele suculentele și cactușii se pot arde dacă nu sunt obișnuite cu lumina strălucitoare. Lasă-le să se aclimateze treptat. Fie puneți inițial plantele într-un loc foarte umbrit, care rămâne protejat toată ziua, fie puneţi o folie peste plante timp de cinci zile la o săptămână în timp ce acestea se adaptează.

Atenţie la preferințele de lumină. O plantă care adoră umbra nu va înflori niciodată în soare, așa că poziționaţi-o corect. Cel mai bine este să le puneţi la umbră şi dacă încep să se întindă spre soare, mutaţi-le către soare.

Grupaţi de interior ca să vă fie uşor să le udaţi şi lăsaţi apa de pe furtun să se scurgă pentru a nu le stropi cu apă caldă sau chiar fierbinte.

Asigurați-vă că ghiveciul sau jardiniera au drenaj adecvat. Din anumite motive, nu toate containerele au găuri de scurgere. Fără drenaj, solul din recipientul acesta va deveni un noroi mirositor.  Găuriți sau dacă acest lucru nu este posibil, transplantați.

Nu vă faceţi griji din cauza dăunătorilor. Dacă plantele sunt sănătoase cel mai probabil nu vor avea nicio problemă. Dăunătorii au suficiente plante de grădină pe care să le atace. Dacă însă plantele de interior vor fi slăbite şi bolnave, atunci bolile şi dăunătorii le pot ataca cu uşurinţă.

Nu uitați să aduceți plantele de casă în interior înainte de a veni vremea rece. Primele care treuie să intre în casă  înainte de amenințarea înghețului sunt begoniile, orhideele, violetele africane, coleus și alte plante sensibile, care preferă temperaturile calde.

Alte articole

Calendarul gradinii

Calendarul lunii iulie

În plină vară, inundată de soare şi de căldură, grădina noastră este mai frumoasă şi mai înfloritoare ca niciodată! Cu toate acestea, ea are în

Citește »
Boli ale plantelor

Rugina plantelor

Petele maronii sau negre de pe anumite plante sunt cauzate de multe ori de rugina plantelor. Aceasta este o boală infecţioasă produsă de anumite ciuperci

Citește »
Ghidul începătorului

De ce să rupeți florile uscate

Nu este doar un procedeu prin care vă asigurați că sunt „afișate” numai florile proaspete, ci unul prin care asigurați sănătatea și productivitatea plantei. Aflați

Citește »

Str. Harmanului fn, com. Bod, jud Brasov, Romania

Luni – Vineri 09:00 – 13:00

Tel: 0268 283 063
Fax: 0268 283 063 

Email: contact@daciaplant.ro