Vă tentează ideea de a avea o mică grădină de plante medicinale în curtea dumneavoastră? Una de unde să culegeți plante vindecătoare care să liniștească durerile de stomac, să vă aline greața, migrenele și să vă ajute să respirați liber atunci când sunteți răcit? Aflați atunci care sunt cele mai bune plante pentru grădina dumneavoastră!
Mentă
Una dintre cele mai importante plante care trebuie să își găsească locul în grădina dumneavoastră este menta. Frunzele de mentă fac minuni atunci când vine vorba de vindecarea diferitelor afecțiuni și probleme de sănătate. Pot ajuta la ameliorarea crampelor menstruale, a migrenelor, la desfundarea sinusurilor și la ameliorarea respirației urât mirositoare. Dacă simțiți că v-ați procopsit cu o răceală adăugați câteva frunze de mentă într-un ceașcă de ceai fierbinte și rezultatele nu vor întârzia să apară.
Mușețel
Mușețelul conține o mulțime de antioxidanți care joacă un rol semnificativ în stimularea sistemului imunitar. Totodată, mușețelul poate face să vă simțiți mai bine atunci când suferiți de indigestie, crampe menstruale și răceală.
Dacă vi se pare că nu dormiți prea bine noaptea, încercați să vă faceți seara, înainte de culcare, un ceai de mușețel care vă va ajuta să vă relaxați. Veți vedea că veți reuși să adormiți! Mușețelul este excelent datorită numeroaselor sale beneficii pentru sănătate, dar trebuie să luăm în calcul ca punct suplimentar și gustul bun al acestuia!
Aloe Vera
Aloe vera este o plantă excelentă de cultivat în grădina de plante medicinale din mai multe motive. Puteți tăia frunzele de plante de aloe vera deschise și puteți turna sucul pe piele atunci când suferiți de o arsură minoră sau orice iritație. Este bine să îl folosiți pe piele atunci când aveți eczeme sau pete de acnee pe care ați dori să le tratați în mod natural în loc să utilizați substanțe chimice.
Deși este bună pentru piele, este de asemenea bună pentru consum. Aloe vera ajută la hidratare și energizare și este indicată în cazurile de constipație.
Lavandă
Lavanda este o alegere excelentă pentru grădina de plante medicinale. O puteți folosi pe piele pentru a combate inflamațiile și petele, dar funcționează excelent și atunci când este consumată pentru a trata diferite probleme de sănătate.
Ajută la ameliorarea durerilor, la ameliorarea simptomelor de astm și la reglarea emoțională. În plus, nimic nu se compară cu somnul pe care îl avem atunci când strecurăm sub pernă câteva crenguțe de lavandă, proaspăt culese din grădină!
Salvie
Salvia este o plantă grozavă pentru grădina de plante medicinale. Este bogată în substanțe nutritive și conține o mulțime de antioxidanți care acționează pentru protejarea pielii și a corpului.
În plus, consumul de salvie ar putea reduce simptomele asociate menopauzei, la reducerea inflamației și la menținerea sănătății inimii.
Gălbenele
Când vă confruntați cu dureri musculare, este util să aveți la îndemână câteva gălbenele. Gălbenelele funcționează bine la eliminarea spasmelor și durerilor musculare, pe care le avem deseori atunci când facem efort fizic.
Gălbenelele pot vindeca și durerile în gât, pot reduce durerea asociată cu crampele menstruale și pot reduce febra.
Rozmarin
Rozmarinul este mai mult decât o plantă culinară! La fel ca multe alte plante enumerate, rozmarinul funcționează ca un antiinflamator și conține o mulțime de antioxidanți. Poate ameliora durerile, indiferent dacă durerea este cauzată de antrenament, răceală sau de ciclul menstrual.
Rozmarinul ajută la stimularea imunității și la o apărare mai bună împotriva infecțiilor.
Beneficii
Dacă aveți aceste tipuri de plante în grădina dumneavoastră de plante medicinale, veți avea întotdeauna acces la plante proaspete, mustind de substanțe bioactive sănătoase. Puterea lor vindecătoare este maximă și vă puteți bucura atât de beneficiile lor directe, cât și de un gust excelent, plin de prospețime!
Nu mai punem la socoteală mândria de a avea un colțișor numai cu plante medicinale și energia pe care o veți căpăta, lucrând în grădina dumneavoastră!