Micii “extratereştrii” care ne mănâncă frunzele şi florile plantelor ne pun la grea încercare nervii şi răbdarea!
Acestea sunt afidele, micile insecte care se hrănesc cu nutrienţii din plante şi care se înmulţesc rapid şi excesiv ducând la afectarea plantelor şi a florilor.
Ca să le putem ţine sub control, este important să ştim cum arată afidele, cum arată plantele atacate de afide şi cum să prevenim apariţia şi înmulţirea afidelor
Cum arată afidele
Afidele sunt minuscule, aproape invizibile cu ochiul liber. În grădina dumneavoastră pot apărea diverse specii albe, negre, maro, gri, galbene, verde deschis sau chiar roz! Unele au un aspect ca şi cum ar fi acoperite de ceară, altele au un aspect asemănător cu omizile, lânos. Au corpul în formă de pară şi au antene lungi. Majoritatea speciilor dispun de două tuburi scurte (numite cornicule) care se proiectează de la capătul lor posterior.
Adulţii nu au aripi însă, în cazul în care populaţia de afide devine excesivă se pot dezvolta anumiţi indivizi înaripaţi care călătoresc către alte plante şi întemeiază o nouă colonie, reproducându-se rapid. În cele mai multe cazuri coloniile de afide sunt numeroase şi „împovărează” plantele pe care le afectează uneori iremediabil.
Deşi afidele se hrănesc în general cu o mare varietate de plante, diferite specii de afide pot fi specifice anumitor plante. De exemplu, unele specii includ afide de fasole, afide de varză, afide de cartofi, afide de piersici verzi, afide de pepene și afide de lână.
Cum arată plantele atacate de afide?
Hrana preferată a afidelor, indiferent dacă se află în stadiul de nimfă sau de adult, este sucul de plante. Ele atacă fără diferenţiere: frunze, tulpini, muguri, flori, fructe și/ sau rădăcini, în funcție de specie. Majoritatea afidelor preferă în special plantele tinere, aflate în creştere. Unele sunt chiar „specializate” pe anumite tipuri de plante sau fructe. De exemplu, afidele de trandafiri preferă să se aciuiască fix în trandafirii cu care ne mândrim atât de mult!
Nu este greu să identificaţi plantele atacate de afide: uitaţi-vă după frunze lipsă, îngălbenite sau îndoite. Nu uitaţi să verificaţi partea posterioară a frunzelor. Este locul unde afidele adoră se se ascundă şi să se înmulţească!
Dacă frunzele sau tulpinile sunt acoperite cu o substanță lipicioasă, acesta este un semn că afidele au ajuns la seva plantei şi se hrănesc cu aceasta. Acest „miez de miere” pe care îl simţiţi este un lichid zaharat produs de insecte ca deșeuri, care poate atrage alte insecte, cum ar fi furnicile, care îl adună ca şi hrană. În plus, această substanţă lipicioasă, această „miere” poate încuraja apariţia şi înmulţirea unei ciuperci care determină ramurile şi frunzele să se înnegrească.
În general, uitaţi-vă după schimbări de aspect în cazul frunzelor şi florilor, aspectul acestora apărând ca „deformat” sau chiar cu găuri.
Şi, ca şi cum atacul afidelor nu ar fi de ajuns, acestea pot transmite virusuri între plante și, de asemenea, atrag alte insecte de pradă, cum ar fi buburuzele.
Cum scăpăm de afide
Vă propunem să scăpaţi de afide….în mod natural! Eliminarea afidelor în mod natural este bună pentru mediu și, în acelaşi timp, eficientă.
Studiindu-me comportamentul, putem profita de slăbiciunile lor şi putem face câteva modificări care să ducă la dispariţia lor.
Afidele au o serie de dușmani naturali, iar aceste insecte sunt mult mai bune la controlul afidelor decât orice altă metodă disponibilă grădinarilor. Aclimatizarea și hrănirea dușmanilor lor naturali este o metodă excelentă de control al afidelor. Buburuzele şi neuropterele sunt o cale 100% sigură de a elimina afidele. La fel însă cum au duşmani, afidele au şi prieteni şi primele în lista lor de amici sunt furnicile! Acestea adoră substanţa lipicioasă formată de afide şi se hrănesc cu ea. De aceea, parte a controlului înmulţirii afidelor este şi stârpirea furnicilor. Împiedicaţi-le să se caţere pe plante prin aplicarea unei substanţe lipicioase pe partea de jos a copacilor şi plantelor mai groase sau pulverizaţi partea de jos a plantelor cu ulei de neem.
În plus, culturile de mentă, fenicul, mărar, păpădie vor ajuta la dispariţia insectelor dăunătoare din grădina ta. La fel şi cultivarea de nasturium,
Atenţie! Pesticidele se adresează mai curând insectelor mai mari, inamicii afidelor, astfel încât, după pulverizarea insecticidelor, de multe ori, populaţia de afide creşte!
- Folosiți folie de aluminiu sau mulci reflectorizante pe solul de sub plante. Deși este posibil să nu doriți să faceți acest lucru în grădina cu flori, mulci reflectorizant în grădina de legume este un element de descurajare foarte eficient
- Pulverizaţi un jet puternic de apă pe frunzele plantelor zilnic până când afidele dispar
- Pulverizaţi praf de făină pe plante.
- Stropiţi plantele cu ulei de neem
- Folosiţi alcool izopropilic (alcool din cereale) pentru preparaea unui spray insecticid. Amestecaţi părţi egale de egale de alcool de 70% și apă (sau, dacă utilizați alcool de 95%, amestecați 1 parte alcool cu 1 ½ părți apă). Utilizaţi mai întâi pe o parte din planta şi studiaţi ce se întâmplă timp de câteva zile.